‼️ Atenție la tentativele de înșelăciune! Angajații MAI nu vă vor cere niciodată printr-un apel telefonic să transferați bani sau să divulgați detalii bancare ori de autentificare în aplicații bancare. Dacă ați primit un astfel de apel, anunțați Poliția!

24 Martie 2024 – ZIUA EVIDENȚEI PERSOANELOR

Publicat în 22 March 2024

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor aniversează, la data de 24 martie 2024,  împlinirea celor 103 ani de evidență a persoanelor, 103 de ani de evenimente de stare civilă, 103 ani de activități întreprinse de lucrătorii din domeniul evidenței persoanelor.

Astfel, la data de 24 martie 1921, prin Înaltul Decret Regal nr.947, publicat în Monitorul Oficial al României, a fost înființat primul birou al populațiunii, eveniment istoric care astăzi este celebrat într-un secol al digitalizării, în care activitatea de evidentă scriptică , devine digitală.

În prezent, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor este angrenată în activități care au ca scop implementarea unor sisteme informatice în domeniul evidenței persoanelor și al stării civile.

Printre activitățile întreprinse la nivelul instituției, putem aduce în prim-plan Sistemul Informatic Integrat pentru Emiterea Actelor de Stare Civilă, prin care, Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor și-a propus implementarea unei platforme de servicii electronice care au la bază informaţii de stare civilă şi informatizarea sistemului de depunere a cererilor pentru emiterea şi eliberarea efectivă a documentelor de stare civilă, precum şi implementarea suportului necesar dezvoltării şi accesării serviciilor electronice bazate pe informaţii primare de stare civilă.

Totodată, printre elementele notabile, se identifică și demersurile întreprinse pentru extinderea emiterii cărții electronice de identitate la nivel național, prin crearea unui cadru bine pregătit, care a constat în demararea unor proceduri de achiziție, în realizarea unor activități tehnice, dar și proceduri legislative, context în extinderea proiectului pilot de emitere a cărții electronice de identitate, defășurat la nivelul județului Cluj, să poată fi materializată în viitorul apropiat.

Direcția Generală pentru Evidența Persoanelor mulțumește tuturor cetățenilor  pentru încrederea acordată, cu proimisiunea că va asigura climatul necesar evoluției și digitalizării serviciilor oferite în domeniul  evidenței persoanelor și al stării civile.

Skip to content