‼️ Atenție la tentativele de înșelăciune! Angajații MAI nu vă vor cere niciodată printr-un apel telefonic să transferați bani sau să divulgați detalii bancare ori de autentificare în aplicații bancare. Dacă ați primit un astfel de apel, anunțați Poliția!

Precizare referitoare la informațiile apărute în mediul online

Publicat în 6 February 2026

Pentru corecta informare și pentru a clarifica situația semnalată, dorim să facem câteva precizări.

În primul rând, Serviciile Publice Comunitare de Evidență a Persoanelor funcționează în subordinea primăriilor, acestea fiind instituțiile care gestionează direct activitatea de preluare și eliberare a actelor de identitate, în relația nemijlocită cu cetățenii.

În ceea ce privește cartea de identitate simplă, în prezent legislația nu prevede transmiterea unei notificări (prin SMS, e-mail sau alte mijloace) la momentul finalizării documentului. Știm că acest lucru poate crea disconfort și deplasări suplimentare, însă procedura actuală stabilește ca solicitantul să verifice personal stadiul cererii și să se prezinte la ghișeu pentru ridicarea actului.

Referitor la situațiile în care sistemul informatic nu funcționează temporar, înțelegem pe deplin frustrarea creată. Astfel de blocaje tehnice pot apărea ocazional, însă ele sunt remediate, de regulă, într-un timp scurt, iar documentele emise rămân valabile și pot fi ridicate imediat ce funcționarea este reluată.

Ne pare rău pentru neplăcerile întâmpinate și vă asigurăm că scopul instituțiilor implicate este acela de a îmbunătăți permanent comunicarea și calitatea serviciilor oferite cetățenilor.

Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare.

Skip to content